Ответ (11 фев 2026, 09:00):
În conformitate cu pct. 14 și 15 din Documentația standard aprobată prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 69 din 07.05.2021:
14. Autoritatea contractantă are obligaţia de a asigura accesul ofertantului/ofertanţilor să viziteze amplasamentul lucrării de construcţie în scopul elaborării ofertei pentru participare la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică de lucrări.
15. Ofertantului i se permite să viziteze şi să examineze amplasamentul lucrării, inclusiv împrejurimile, și să obțină toate informațiile care pot fi necesare în vederea elaborării ofertei. În cadrul vizitei ofertantul îşi asumă riscul producerii unui eventual accident care s-ar putea solda cu moartea sau rănirea fizică a unei persoane şi/sau cu pierderea ori deteriorarea proprietăţii. Ofertantul suportă orice eventuale cheltuieli, pierderi sau daune ca rezultat al vizitării amplasamentului lucrării.
Astfel, dat fiind faptul că lucrările de reparație vor avea loc în imobilul aflat în or. Orhei, se vor executa lucrări repartizate pentru etapa II de finalizare, este necesară vizitarea obiectului și examinarea proiectului de execuție pentru a aborda toate întrebările aferente acestuia, a face cunoștință cu imobilul, aspectul acestuia, lucrările care urmează a fi efectuate și tehnica care urmează a fi utilizată pentru implementarea acestuia.
Caracterul obligatoriu al vizitei este justificat de: intervențiile într-un imobil existent active, existența lucrărilor de desfaceri și lucrări ascunse, necesitatea evaluării condițiilor tehnice reale ale amplasamentului, evitarea ulterioară a revendicărilor financiare generate de necunoașterea situației din teren.
Pentru eventuale întrebări care pot apărea la momentul executării viitorului contract și prevenirii anumitor situații imprevizibile, autoritatea contractantă obligă vizitarea obiectivului și examinarea proiectului de execuție în scopul elaborării propunerii financiare, astfel încât aceasta să furnizeze toate informaţiile solicitate cu privire la preţuri, tarife, precum şi la alte condiţii financiare şi comerciale legate de obiectul contractului de achiziţie publică de lucrări.
Această cerință nu reprezintă un criteriu de calificare suplimentar, ci o condiție tehnică necesară pentru fundamentarea corespunzătoare a ofertei. Vizita este organizată în mod transparent și nediscriminatoriu, fiind accesibilă tuturor operatorilor economici interesați, în condiții egale.
Prin urmare, neefectuarea vizitei la șantier și neprezentarea declarației de confirmare prevăzute în documentația de atribuire va duce la constatarea neconformității ofertei, în conformitate cu cerințele stabilite.
Autoritatea contractantă asigură respectarea principiilor prevăzute la art. 7 din Legea nr. 131/2015 privind achizițiile publice.