Statut Anulat
Valoarea estimată fără TVA 2 110 750 MDL
Perioada clarificărilor: 15 sept 2026, 13:14 - 29 sept 2026, 11:30
Perioada de depunere a ofertelor: 29 sept 2026, 11:30 - 7 oct 2026, 13:00

Suport Tehnic pentru furnizori:

(+373) 79999801


Aceasta procedura se va desfășura fară licitație electronică. Oferta Dvs. este finală și trebuie să conțină toată lista de documente cerută de documentația de atribuire.

Produse alimentare conform necesităților IMSP Spitalul Clinic de Traumatologie și Ortopedie pentru anul 2027, fructe și legume pentru simestru I anul 2027.

Informația despre anulare
Motivul anulării
Anularea procedurii de achiziție publică: În temeiul art. 71 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 131/2015 privind achizițiile publice, deoarece există abateri grave de la prevederile legale care afectează rezultatul procedurii de atribuire sau face imposibilă încheierea contractului. Prin abateri grave de la prevederile legale se înțelege faptul că pe parcursul analizei, evaluării şi/sau finalizării procedurii de atribuire se constată erori sau omisiuni, autoritatea contractantă aflându-se în imposibilitatea de a adopta măsuri corective fără ca acestea să conducă la încălcarea principiilor prevăzute la art. 7.
Grupul de lucru a decis modificarea Caietului de sarcini.
Data anulării
29 sept 2026, 12:32
Informaţia despre solicitant
Codul fiscal/IDNO
Adresa
MD- 2004, MOLDOVA, mun.Chişinău, mun.Chişinău, bd. Ștefan cel Mare 190.
Web site
---
Persoana de contact
Nume Prenume
Curea Cristina
Telefonul de contact
078913550
Datele achizitiei
Data publicării
15 sept 2026, 13:14
Data ultimilor modificări
29 sept 2026, 12:32
Achizitii.md ID
21676875
CPV
15800000-6 - Diverse produse alimentare
Tipul procedurii
Licitație deschisă
Criteriu de atribuire
Preţul cel mai scăzut
Surse de finanțare
Lista loturilor
Anulată
Lotul nr. 2 - Lot 2: Biscuiți
Buget: 10850.0 MDL
Anulată
Anulată
Anulată
Anulată
Anulată
Anulată
Anulată
Lotul nr. 11 - Lot 11: Diverse
Buget: 103500.0 MDL
Anulată
Anulată
Data:
15 sept 2026, 23:09
Subiectul întrebării:
Cu privire la GOST 37-91
Întrebare:
În specificația tehnică este indicat GOST 37-91, standard care nu mai are statut de standard moldovenesc în vigoare. Vă rugăm să eliminați această referință și să indicați reglementările tehnice actualmente aplicabile produsului solicitat.
Răspuns (16 sept 2026, 09:23):
GOST 37-91 prevede ca produsul să fie fără grăsimi vegetale (margarina nu se acceptă în alimentația pacieților).
Data:
15 sept 2026, 23:11
Subiectul întrebării:
Cu privire la HG nr. 611 și HG nr. 520/2010
Întrebare:
Documentația face trimitere la HG nr. 611 și HG nr. 520/2010, acte care nu mai constituie cadrul normativ actual aplicabil produsului. Vă rugăm să actualizați cerințele normative și să indicați actele în vigoare, inclusiv, după caz, HG nr. 158/2019 și celelalte reglementări aplicabile siguranței și calității produselor lactate.
Răspuns (16 sept 2026, 09:38):
Actele normative HG nr. 611 și HG nr. 520/2010, la moment au un cadru normativ aplicabil, totodată se acceptă și HG nr. 158/2019
Data:
15 sept 2026, 23:12
Subiectul întrebării:
Cu privire la formularea „grăsime naturală animalieră”
Întrebare:
Vă rugăm să precizați ce se înțelege prin sintagma „grăsime naturală animalieră”, având în vedere că reglementările aplicabile produselor lactate utilizează noțiunea de „grăsime din lapte”. Solicităm ajustarea formulării astfel încât aceasta să corespundă terminologiei normative aplicabile.
Răspuns (16 sept 2026, 09:41):
Produsle lactate calitative se produc din grăsimi de lapte animaliere.
Data:
15 sept 2026, 23:17
Subiectul întrebării:
Clarificare
Întrebare:
În specificația tehnică este solicitat unt cu 72,5% grăsime din lapte. Vă rugăm să precizați dacă va fi acceptat și untul cu 73% grăsime din lapte, care prezintă o diferență minimă față de parametrul solicitat și nu afectează natura, destinația sau caracteristicile esențiale ale produsului. Totodată, vă rugăm să examinați acceptarea acestei variații în vederea asigurării unei concurențe efective și a accesului cât mai larg al operatorilor economici la procedură, în condițiile în care menținerea rigidă a valorii de exact 72,5% ar putea limita nejustificat participarea produselor comparabile existente pe piață.
Răspuns (16 sept 2026, 09:44):
Conform actelor normative privind alimentația pacienților nu prevede alte grăsimi naturale animaliere decât 72,5% sau 82,5 %. Nu se acceptă 73%
Data:
15 sept 2026, 23:21
Subiectul întrebării:
Cu privire la gramajul ambalajului
Întrebare:
În specificația tehnică este solicitat unt ambalat în pachete de 200 g. Vă rugăm să precizați dacă veți accepta și unt ambalat în pachete cu gramaj cuprins în intervalul 180–200 g, cu respectarea cantității totale solicitate și ajustarea corespunzătoare a numărului de unități livrate. Solicităm examinarea extinderii gramajului la 180–200 g, întrucât diferența de ambalare nu modifică natura, calitatea sau destinația produsului, iar stabilirea unui gramaj unic de exact 200 g, în lipsa unei necesități obiective justificate, poate limita accesul operatorilor economici care comercializează același produs în ambalaje de 180 g. Art. 37 alin. (9) prevede că specificațiile tehnice trebuie să permită accesul egal la procedura de atribuire și să nu introducă obstacole nejustificate de natură să restrângă concurența între operatorii economici.
Răspuns (16 sept 2026, 09:49):
Pachetul de 200 gr. reprezintă gramajul standart Nu se acceptă 180 gr.
Data:
15 sept 2026, 23:27
Subiectul întrebării:
Cu privire la divizarea Lotului nr. 4 Produse lactate
Întrebare:
In cadrul Lotului nr. 4 Produse lactate, autoritatea contractantă a inclus untul împreună cu celelalte produse lactate, ofertarea fiind realizată pentru întregul lot. Vă rugăm să examinați separarea untului din Lotul nr. 4 și constituirea acestuia într-un lot distinct, astfel încât operatorii economici, care pot furniza acest produs, dar nu comercializează întregul sortiment de produse lactate inclus în lot, să poată participa la procedura de achiziție. Solicitarea este formulată în considerarea art. 39 alin. (1) și (2) din Legea nr. 131/2015, potrivit căruia autoritatea contractantă stabilește dimensiunea și obiectul loturilor inclusiv pe baze cantitative și calitative, adaptând contractele astfel încât acestea să corespundă mai bine capacității întreprinderilor mici și mijlocii și sectoarelor specializate în care acestea activează.
Răspuns (16 sept 2026, 08:52):
Grupul de lucru a examinat solicitarea privind divizarea Lotului nr. 4 „Produse lactate” și a decis menținerea produselor în cadrul unui singur lot, având în vedere necesitatea asigurării achiziționării integrale a sortimentului de produse lactate solicitat de autoritatea contractantă. Menținerea unui singur lot este justificată prin necesitatea de a asigura disponibilitatea tuturor produselor prevăzute în lot și de a evita situația în care unele poziții să nu fie achiziționate, fapt ce ar putea afecta asigurarea continuă a instituției cu produsele necesare. Prin urmare, grupul de lucru a decis menținerea Lotului nr. 4 în forma stabilită inițial.
Data:
16 sept 2026, 13:15
Subiectul întrebării:
Cu privire la HG nr. 611/2010 și HG nr. 520/2010
Întrebare:
Precizăm că HG nr. 611/2010 este expres abrogată prin pct. 2 al HG nr. 158/2019, iar HG nr. 520/2010 a fost abrogată prin HG nr. 724/2024. În consecință, nu este vorba despre acceptarea alternativă a HG nr. 158/2019, ci despre necesitatea actualizării documentației de atribuire prin eliminarea referințelor la actele normative abrogate și indicarea cadrului normativ în vigoare. Vă rugăm să modificați corespunzător documentația de atribuire.
Răspuns (21 sept 2026, 15:31):
Anunțul de participare a fost modificat.
Data:
16 sept 2026, 13:30
Subiectul întrebării:
Sintagma „grăsime naturală animalieră”
Întrebare:
Precizăm că solicitarea noastră nu vizează admiterea grăsimilor vegetale. Dimpotrivă, HG nr. 158/2019 interzice prezența grăsimilor străine în lapte și produsele lactate, iar pentru unt utilizează noțiunea de „grăsime din lapte”. Sintagma „grăsime naturală animalieră” nu clarifică natura cerinței și nu corespunde terminologiei utilizate de HG nr. 158/2019. Prin urmare, solicităm înlocuirea acesteia cu formularea „grăsime din lapte, fără adaos de grăsimi străine/vegetale”, în conformitate cu HG nr. 158/2019.
Răspuns (21 sept 2026, 15:31):
Anunțul de participare a fost modificat.
Data:
22 sept 2026, 07:36
Subiectul întrebării:
GOST 37-91
Întrebare:
Răspunsul potrivit căruia „GOST 37-91 prevede ca produsul să fie fără grăsimi vegetale” nu clarifică aspectul solicitat, respectiv statutul juridic actual al acestui standard și temeiul utilizării sale în documentația de atribuire. Vă rugăm să indicați expres dacă GOST 37-91 constituie, la data desfășurării procedurii, un standard aplicabil în Republica Moldova și să indicați actul/documentul oficial care confirmă acest statut. În cazul în care standardul nu mai este în vigoare, solicităm eliminarea referinței la GOST 37-91 și formularea cerinței prin raportare la cadrul normativ actual aplicabil produselor lactate, inclusiv HG nr. 158/2019.
Răspuns (22 sept 2026, 10:40):
Verificați repetat documentația din cadrul procedurii Anunțul de participare a fost modificat.
Data:
22 sept 2026, 07:39
Subiectul întrebării:
Cu privire la refuzul acceptării produsului cu 73% grăsime din lapte
Întrebare:
În răspunsul oferit ați menționat că „actele normative privind alimentația pacienților nu prevăd alte grăsimi naturale animaliere decât 72,5% sau 82,5%”, fără însă a identifica actul normativ și norma concretă pe care se întemeiază această afirmație. În temeiul art. 35 alin. (2) din Legea nr. 131/2015, vă rugăm să indicați denumirea exactă a actului normativ, articolul/punctul și, după caz, anexa care impune pentru alimentația pacienților exclusiv unt cu 72,5% sau 82,5% grăsime și care exclude un produs cu 73% grăsime din lapte. Totodată, vă rugăm să precizați dacă produsul solicitat de autoritatea contractantă este, în sensul HG nr. 158/2019, în mod expres „unt țărănesc” cu 72,5% grăsime din lapte. În caz afirmativ, solicităm ca denumirea și specificația tehnică din documentația de atribuire să fie formulate corespunzător și univoc.
Răspuns (22 sept 2026, 13:48):
Urmează să prezentați produsul care corespunde parametrilor solicitați de instituție, respectiv unt cu conținut de grăsime de 72,5%, conform cerințelor stabilite.
Data:
22 sept 2026, 07:40
Subiectul întrebării:
Cu privire la ambalajul exclusiv de 200 g
Întrebare:
Răspunsul potrivit căruia „pachetul de 200 gr. reprezintă gramajul standard” nu indică nici actul normativ care stabilește un asemenea standard și nici necesitatea obiectivă pentru care produsul identic din punct de vedere al compoziției, calității și destinației, ambalat în 180 g, nu poate satisface necesitatea autorității contractante. Vă rugăm să indicați temeiul tehnic, sanitar, nutrițional sau normativ concret care impune ambalarea exclusivă de 200 g. În lipsa unui asemenea temei obiectiv, solicităm modificarea cerinței în „ambalaj 180–200 g”, cu respectarea cantității totale solicitate în kg și ajustarea corespunzătoare a numărului de unități livrate. Solicitarea este formulată inclusiv prin prisma art. 37 alin. (9) din Legea nr. 131/2015, care impune ca specificațiile tehnice să permită accesul egal și să nu creeze obstacole nejustificate de natură să restrângă concurența.
Răspuns (22 sept 2026, 10:45):
Stabilirea gramajului de 200 g/ambalaj nu a fost efectuată în scopul restrângerii concurenței sau al favorizării unui anumit operator economic, ci reprezintă o cerință formulată în funcție de necesitățile instituției, modul de utilizare și asigurarea unei gestionări unitare a produsului pe parcursul perioadei de utilizare.
Data:
22 sept 2026, 07:47
Subiectul întrebării:
Cu privire la separarea untului din Lotul nr. 4
Întrebare:
In răspunsul oferit ați motivat menținerea untului în lotul comun prin necesitatea achiziționării integrale a sortimentului și evitarea situației în care anumite poziții să rămână necontractate. Vă rugăm să clarificați în ce mod concret constituirea untului într-un lot separat ar împiedica achiziționarea celorlalte produse lactate, în condițiile în care acestea ar putea fi ofertate și atribuite distinct, iar separarea ar permite participarea inclusiv a operatorilor economici care pot furniza untul solicitat, dar nu întregul sortiment din Lotul nr. 4. Totodată, vă rugăm să precizați dacă, la stabilirea structurii Lotului nr. 4, autoritatea contractantă a analizat impactul menținerii tuturor produselor într-un singur lot asupra numărului potențial de ofertanți și asupra concurenței. Având în vedere art. 39 alin. (2) din Legea nr. 131/2015, care permite stabilirea obiectului loturilor pe baze cantitative și calitative, inclusiv în raport cu diferitele specializări ale operatorilor economici, precum și principiul asigurării concurenței, solicităm reexaminarea posibilității de excludere a untului din Lotul nr. 4 și constituirea acestuia într-un lot distinct.
Răspuns (22 sept 2026, 10:57):
Menținerea untului în cadrul Lotului nr. 4 este determinată de necesitatea instituției de a asigura achiziționarea și livrarea integrală a sortimentului de produse lactate necesare, într-un mod coordonat și fără riscul apariției unor poziții necontractate. Grupul de lucru urmărește ca, prin atribuirea Lotului nr. 4, să fie asigurată disponibilitatea întregii game de produse lactate solicitate, inclusiv a untului, în cadrul unui singur contract și de la un operator economic capabil să asigure integral sortimentul solicitat.
Doar utilizatorii autorizați ai platformei pot să adreseze întrebări în perioada de clarificări.