Selectaţi tipul procedurii
Achizițiе comercială
21640719
1
Perioada de actualizare
de la
29.06.2026 13:28
până la 25.09.2026 00:00
până la 25.09.2026 00:00
au rămas 22 de zile
2
Propunerea ofertelor
de la
25.09.2026 00:00
până la 30.10.2026 00:00
până la 30.10.2026 00:00
3
Licitaţie
30.10.2026 14:00
4
Evaluare
5
Contract
Statut
Perioada de actualizare
Valoarea estimată fără TVA
30 000 000 MDL
Perioada clarificărilor:
29 iun 2026, 13:28 - 25 sept 2026, 0:00
Perioada de depunere a ofertelor:
25 sept 2026, 0:00 - 30 oct 2026, 0:00
Suport Tehnic pentru furnizori:
(+373) 79999801
Imposibil de abonat
în perioada Perioada de actualizare
Tractoare cu șenile cu lamă și scarificator ( pentru implementarea PNERP)
Informaţia despre solicitant
Denumirea
Codul fiscal/IDNO
Adresa
MD2001, MOLDOVA, mun.Chişinău, mun.Chişinău, bd. Stefan cel Mare, 124
Web site
---
Persoana de contact
Datele achizitiei
Data publicării
29 iun 2026, 13:28
Data ultimilor modificări
24 aug 2026, 16:41
Achizitii.md ID
21640719
MTender ID
CPV
16700000-2 - Tractoare
Tipul procedurii
Licitație deschisă
Criteriu de atribuire
Preţul cel mai scăzut
Surse de finanțare
Lista loturilor
Lotul nr. 1 - Tractoare cu șenile cu lamă și scarificator ( pentru implementarea PNERP)
Buget: 30000000.0 MDL
Activ
Documentele procedurii de achiziție
anunt_de _participare_tehnica_utilaje_buldozer_2027.pdf
anunt_de _participare_tehnica_utilaje_buldozer_2027.pdf
tenderNotice
-anunt
29.06.26 13:28
duae_tehnica_si_utilaje_speciale_moldsilva_2027.pdf
duae_tehnica_si_utilaje_speciale_moldsilva_2027.pdf
Clarificări pentru participanți
-duae
29.06.26 13:28
documentatia_standard_tehnica speciala_buldozer_2027.pdf
documentatia_standard_tehnica speciala_buldozer_2027.pdf
Documentele la ofertă
-documentatia
29.06.26 13:28
caiet_de_sarcini_tehnica_utilaje_buldozer_2027.pdf
caiet_de_sarcini_tehnica_utilaje_buldozer_2027.pdf
Documentele la ofertă
-caiet de sarcini
29.06.26 13:28
Data:
29 iun 2026, 17:55
Subiectul întrebării:
Anunt
Întrebare:
Producatorul Europa sau SUA, deci cu utilaje Japonia, Canada, Australia, China, Coreia nu putem veni? Daca da atunci indicati norma legala pe care va bazati
Răspuns (25 aug 2026, 10:58):
Menționăm că această cerință a fost stabilită pornind de la necesitățile reale de exploatare a tehnicii și de la experiența acumulată de autoritatea contractantă în utilizarea tractoarelor procurate anterior, inclusiv în condițiile specifice activităților silvice desfășurate de întreprindere.
În perioada de exploatare a unor unități de tehnică procurate anterior au fost constatate probleme repetate privind fiabilitatea și disponibilitatea tehnică a acestora, inclusiv frecvența ridicată a defecțiunilor, necesitatea efectuării unor intervenții tehnice într-un termen scurt, precum și dificultăți în asigurarea cu piese de schimb.
Astfel, cerința privind originea producătorului a fost stabilită în baza experienței de exploatare a tehnicii procurate anterior de către autoritatea contractantă și a necesității de a minimiza riscurile privind fiabilitatea, disponibilitatea pieselor de schimb, asigurarea serviciilor de mentenanță și continuitatea exploatării tehnicii.
În cazul unor unități de tehnică exploatate anterior au fost constatate deficiențe privind frecvența intervențiilor tehnice, disponibilitatea pieselor de schimb și durata remedierii defecțiunilor, situații care au generat perioade de indisponibilitate de peste 180 de zile și au afectat desfășurarea lucrărilor planificate.
Având în vedere că tractoarele ce urmează a fi achiziționate constituie mijloace tehnice utilizate intensiv și a căror indisponibilitate poate afecta nemijlocit realizarea lucrărilor silvice, autoritatea contractantă consideră necesară aplicarea unor cerințe ridicate privind fiabilitatea, durabilitatea, asigurarea service-ului și disponibilitatea pieselor de schimb.
Grupul de lucru va reexamina suplimentar formularea cerinței prin prisma principiilor proporționalității și concurenței, fără a diminua însă nivelul de fiabilitate și siguranță tehnică urmărit de autoritatea contractantă.
Data:
30 iun 2026, 10:00
Subiectul întrebării:
Solicităm eliminarea cerinței „Producătorul – Europa sau SUA”,
Întrebare:
Solicităm eliminarea cerinței „Producătorul – Europa sau SUA”, deoarece aceasta contravine principiilor și prevederilor Legii Republicii Moldova privind achizițiile publice, restrângând nejustificat concurența și limitând accesul operatorilor economici.
Răspuns (25 aug 2026, 10:57):
Menționăm că această cerință a fost stabilită pornind de la necesitățile reale de exploatare a tehnicii și de la experiența acumulată de autoritatea contractantă în utilizarea tractoarelor procurate anterior, inclusiv în condițiile specifice activităților silvice desfășurate de întreprindere.
În perioada de exploatare a unor unități de tehnică procurate anterior au fost constatate probleme repetate privind fiabilitatea și disponibilitatea tehnică a acestora, inclusiv frecvența ridicată a defecțiunilor, necesitatea efectuării unor intervenții tehnice într-un termen scurt, precum și dificultăți în asigurarea cu piese de schimb.
Astfel, cerința privind originea producătorului a fost stabilită în baza experienței de exploatare a tehnicii procurate anterior de către autoritatea contractantă și a necesității de a minimiza riscurile privind fiabilitatea, disponibilitatea pieselor de schimb, asigurarea serviciilor de mentenanță și continuitatea exploatării tehnicii.
În cazul unor unități de tehnică exploatate anterior au fost constatate deficiențe privind frecvența intervențiilor tehnice, disponibilitatea pieselor de schimb și durata remedierii defecțiunilor, situații care au generat perioade de indisponibilitate de peste 180 de zile și au afectat desfășurarea lucrărilor planificate.
Având în vedere că tractoarele ce urmează a fi achiziționate constituie mijloace tehnice utilizate intensiv și a căror indisponibilitate poate afecta nemijlocit realizarea lucrărilor silvice, autoritatea contractantă consideră necesară aplicarea unor cerințe ridicate privind fiabilitatea, durabilitatea, asigurarea service-ului și disponibilitatea pieselor de schimb.
Grupul de lucru va reexamina suplimentar formularea cerinței prin prisma principiilor proporționalității și concurenței, fără a diminua însă nivelul de fiabilitate și siguranță tehnică urmărit de autoritatea contractantă.
Data:
1 iul 2026, 15:54
Subiectul întrebării:
Specificația tehnică
Întrebare:
Stimată autoritate contractantă,
În urma examinării documentației de atribuire aferente procedurii de achiziție publică privind procurarea tractoarelor cu șenile cu lamă și scarificator, am constatat că specificațiile tehnice stabilite în caietul de sarcini reproduc în mod evident caracteristicile și funcționalitățile specifice utilajului Caterpillar D5, inclusiv prin utilizarea unor denumiri comerciale și tehnologii proprii acestui producător, precum AccuGrade, Slope Assist, Stable Blade, ProductLink, precum și prin referirea expresă la sistemul CAT.
În opinia noastră, o astfel de formulare conduce la identificarea unui anumit producător și limitează în mod nejustificat posibilitatea participării altor producători consacrați de utilaje similare (Komatsu, John Deere, Liebherr, Case, Dressta, Shantui și alții), ale căror produse pot îndeplini aceeași destinație și aceleași performanțe funcționale.
Potrivit art. 37 din Legea nr. 131/2015 privind achizițiile publice, specificațiile tehnice trebuie elaborate astfel încât să asigure tratamentul egal al operatorilor economici și să nu creeze obstacole nejustificate în calea concurenței. Totodată, specificațiile tehnice nu trebuie să facă trimitere la o anumită marcă, producător, origine, procedeu special, brevet sau tip de produs care ar avea ca efect favorizarea ori eliminarea anumitor operatori economici, cu excepția situațiilor expres prevăzute de lege.
Or, prin utilizarea unor denumiri comerciale și funcționalități specifice exclusiv utilajelor Caterpillar, autoritatea contractantă creează premisele participării unui cerc restrâns de operatori economici, în detrimentul asigurării unei concurențe reale și efective.
În acest context, vă solicităm respectuos:
eliminarea din caietul de sarcini a denumirilor comerciale și a funcționalităților specifice producătorului Caterpillar D5 (AccuGrade, Slope Assist, Stable Blade, ProductLink etc.);
reformularea cerințelor prin raportare la performanțe și caracteristici funcționale, fără indicarea unor tehnologii proprietare ale unui anumit producător;
modificarea documentației de atribuire astfel încât aceasta să permită participarea tuturor producătorilor care pot oferi utilaje echivalente din punct de vedere tehnic și funcțional, asigurând respectarea principiilor concurenței, tratamentului egal și utilizării eficiente a fondurilor publice.
Considerăm că o asemenea modificare va conduce la extinderea numărului de operatori economici participanți, la creșterea concurenței și, implicit, la obținerea unor condiții economice mai avantajoase pentru autoritatea contractantă, în deplină conformitate cu prevederile Legii nr. 131/2015 privind achizițiile publice.
Răspuns (25 aug 2026, 11:14):
Autoritatea contractantă a examinat solicitarea de clarificare și nu susține afirmația potrivit căreia specificațiile tehnice din caietul de sarcini au fost elaborate în scopul favorizării sau identificării unui anumit producător ori model, și nemijlocit la cel la care face referință de operatorul economic.
Cerințele tehnice au fost stabilite în funcție de necesitățile operaționale ale autorității contractante, de condițiile de exploatare a utilajelor și de nivelul de performanță, precizie, siguranță, productivitate și eficiență necesar pentru executarea lucrărilor prevăzute.
Totodată, autoritatea contractantă precizează că funcționalitățile menționate în solicitare, inclusiv cele referitoare la asistarea operatorului, controlul lamei, menținerea parametrilor de lucru, monitorizarea și controlul utilajului, nu sunt considerate caracteristici exclusive ale modelului la care face referință operartorul economic. Funcționalități tehnice similare sau echivalente sunt disponibile și la alte modele și producători, acestea putând fi realizate prin tehnologii și soluții tehnice diferite și, după caz, sub alte denumiri comerciale.
În acest sens, simplul fapt că o anumită funcționalitate este comercializată de un producător sub o anumită denumire nu poate conduce la concluzia că respectiva funcționalitate poate fi asigurată exclusiv de acel producător.
Autoritatea contractantă urmărește achiziționarea unui utilaj care să asigure cerințele funcționale și de performanță stabilite, și nu achiziționarea unei anumite mărci sau a unui anumit model. Operatorii economici pot propune utilaje care corespund cerințelor tehnice stabilite prin documentația de atribuire, inclusiv prin utilizarea unor soluții tehnice alternative care asigură funcționalități echivalente, în măsura în care acestea demonstrează conformitatea cu cerințele solicitate.
Referitor la prevederile art. 37 din Legea nr. 131/2015 privind achizițiile publice, autoritatea contractantă respectă principiile tratamentului egal, nediscriminării și asigurării concurenței, însă aceste principii nu exclud dreptul autorității contractante de a stabili cerințe tehnice corespunzătoare necesităților sale reale și nivelului de performanță necesar.
Cerințele contestate au fost stabilite pentru a asigura un nivel corespunzător de funcționalitate și eficiență în exploatare și nu au fost formulate cu intenția de a exclude producătorii menționați în solicitare sau alți producători de utilaje similare.
În consecință, solicitarea de eliminare a cerințelor tehnice menționate nu se acceptă, întrucât autoritatea contractantă consideră că acestea sunt justificate prin necesitățile funcționale și operaționale ale achiziției și nu sunt destinate favorizării unui anumit producător.
Totodată, conformitatea tehnică a utilajelor ofertate va fi verificată în cadrul procedurii de achiziție în baza documentelor tehnice prezentate de operatorii economici, cu respectarea cerințelor stabilite în documentația de atribuire.
Data:
1 iul 2026, 15:57
Subiectul întrebării:
Puterea ;
Întrebare:
În urma examinării caietului de sarcini, constatăm că pentru motor au fost stabilite următoarele cerințe:
Puterea nominală: 70–80 kW (95–120 C.P.);
Puterea maximală: 110–115 kW (150–180 C.P.).
Vă rugăm respectuos să explicați fundamentarea tehnică a stabilirii acestor intervale restrictive, în special a limitelor maxime, precum și necesitatea raportului dintre puterea nominală și puterea maximă.
Totodată, vă rugăm să precizați care sunt considerentele tehnice pentru care nu sunt admise utilaje cu o putere nominală sau maximă superioară, în condițiile în care acestea pot îndeplini aceleași funcții și pot asigura performanțe cel puțin echivalente în executarea lucrărilor solicitate.
Considerăm că stabilirea unor intervale foarte înguste privind puterea motorului conduce la identificarea unui anumit model de utilaj și limitează nejustificat participarea altor producători consacrați, ale căror produse corespund scopului achiziției, însă au valori diferite ale puterii motorului.
În lipsa unei justificări tehnice obiective, această cerință este susceptibilă să încalce prevederile art. 37 din Legea nr. 131/2015 privind achizițiile publice, deoarece restrânge concurența și favorizează un anumit producător.
În acest context, vă rugăm să modificați specificațiile tehnice, prin eliminarea limitelor maxime nejustificate sau prin stabilirea unor intervale care să permită participarea tuturor utilajelor echivalente din punct de vedere funcțional și tehnic, asigurând astfel o concurență reală și respectarea principiilor tratamentului egal și utilizării eficiente a fondurilor publice.
Răspuns (25 aug 2026, 11:19):
Autoritatea contractantă a examinat solicitarea de clarificare și precizează că cerințele privind puterea motorului au fost stabilite în baza necesităților tehnice și operaționale ale utilajului, ținând cont de specificul lucrărilor care urmează a fi executate, condițiile de exploatare și necesitatea asigurării unui raport corespunzător între puterea motorului, masa utilajului, capacitatea de tracțiune, sistemul hidraulic, transmisie, lama de lucru și scarificator.
Cerința privind puterea nominală de 70–80 kW (95–120 C.P.) și puterea maximală de 110–115 kW (150–180 C.P.) nu a fost stabilită în scopul identificării unui anumit producător sau model, ci pentru a asigura un nivel de performanță corespunzător lucrărilor pentru care este destinat utilajul.
În cazul utilajelor de tipul solicitat, puterea motorului constituie un parametru tehnic important, însă aceasta trebuie analizată în corelație cu celelalte caracteristici constructive și funcționale. Un motor cu o putere semnificativ mai mare nu reprezintă în mod automat o soluție tehnică mai bună, întrucât majorarea puterii poate conduce la creșterea consumului de combustibil, a costurilor de exploatare și mentenanță, precum și la necesitatea unor componente constructive dimensionate corespunzător.
Totodată, o putere excesivă raportată la masa și configurația utilajului poate conduce la utilizarea ineficientă a resurselor și nu este justificată dacă depășește necesarul tehnologic pentru lucrările care urmează a fi executate.
Limita superioară a puterii a fost stabilită, prin urmare, pentru a evita achiziționarea unor utilaje supradimensionate în raport cu necesitățile reale ale autorității contractante, precum și pentru menținerea unui raport rezonabil între performanța tehnică, consumul de combustibil, costurile de exploatare și rezultatul efectiv al lucrărilor.
În ceea ce privește diferența dintre puterea nominală și puterea maximală, aceasta este determinată de particularitățile de funcționare ale motorului și de regimurile de sarcină în care utilajul poate opera. Puterea nominală caracterizează nivelul de putere disponibil în regimul normal de funcționare, în timp ce puterea maximală reflectă nivelul superior de putere disponibil în condiții de solicitare sporită. Stabilirea ambelor valori permite autorității contractante să evalueze nu doar capacitatea motorului în regim normal, ci și rezerva de putere necesară pentru situațiile de sarcină ridicată.
În cazul lucrărilor pentru care este destinat utilajul, inclusiv lucrări de nivelare, împingere, scarificare și deplasare în condiții variate de teren, existența unei rezerve de putere este relevantă pentru menținerea performanței și productivității utilajului în condiții de sarcină ridicată.
În același timp, autoritatea contractantă nu consideră că orice utilaj cu o putere nominală sau maximală superioară este necorespunzător în sine. Însă o valoare superioară a puterii motorului nu poate constitui, prin ea însăși, dovada echivalenței tehnice sau funcționale a utilajului, deoarece conformitatea trebuie analizată în ansamblul caracteristicilor tehnice solicitate.
Stabilirea unei limite maxime urmărește inclusiv asigurarea proporționalității dintre caracteristicile tehnice ale utilajului și necesitățile reale ale autorității contractante, evitându-se achiziționarea unor utilaje cu parametri semnificativ superiori celor necesari și, implicit, suportarea unor costuri suplimentare de achiziție și exploatare fără un beneficiu operațional justificat.
Autoritatea contractantă subliniază că cerința privind puterea motorului reprezintă doar unul dintre parametrii tehnici care urmează a fi analizați, iar stabilirea intervalelor respective trebuie privită în corelație cu masa utilajului, capacitatea de tracțiune, caracteristicile lamei, scarificatorului, transmisiei, sistemului hidraulic și celelalte cerințe tehnice prevăzute în caietul de sarcini.
Prin urmare, autoritatea contractantă nu acceptă solicitarea de eliminare a limitelor maxime ale puterii motorului, întrucât acestea au fost stabilite în baza necesităților tehnice și operaționale reale și urmăresc achiziționarea unui utilaj dimensionat corespunzător condițiilor concrete de exploatare.
Totodată, cerința nu este destinată favorizării unui anumit producător sau model, iar evaluarea ofertelor se va efectua în baza ansamblului cerințelor tehnice stabilite în documentația de atribuire și a documentelor justificative prezentate de operatorii economici.
Data:
1 iul 2026, 15:59
Subiectul întrebării:
Stage V
Întrebare:
În caietul de sarcini este stabilită cerința ca motorul utilajului să respecte norma de emisii Stage V.
În acest context, vă rugăm să precizați care este justificarea tehnică și juridică pentru impunerea exclusivă a standardului Stage V, în condițiile în care obiectul achiziției vizează utilaje destinate exploatării forestiere, iar pe piață există utilaje noi, fabricate și comercializate în conformitate cu alte standarde de emisii echivalente, recunoscute la nivel internațional, care asigură același nivel de performanță și protecție a mediului.
Totodată, vă rugăm să precizați dacă autoritatea contractantă va accepta și standarde de emisii echivalente, în măsura în care acestea demonstrează un nivel similar de protecție a mediului și respectă legislația aplicabilă.
În lipsa unei justificări obiective, impunerea exclusivă a standardului Stage V, fără acceptarea unor soluții echivalente, poate conduce la restrângerea nejustificată a concurenței și la limitarea participării operatorilor economici, contrar prevederilor art. 37 din Legea nr. 131/2015 privind achizițiile publice.
În acest context, vă rugăm să modificați documentația de atribuire, prin completarea cerinței cu sintagma „sau echivalent”, astfel încât să fie permisă ofertarea utilajelor care respectă standarde de emisii echivalente și îndeplinesc aceeași destinație funcțională.
Răspuns (25 aug 2026, 11:22):
Autoritatea contractantă a examinat solicitarea de clarificare și precizează că cerința privind respectarea normei de emisii Stage V a fost stabilită în considerarea necesității achiziționării unor utilaje noi, moderne și eficiente, care să corespundă cerințelor actuale privind reducerea emisiilor poluante și protecția mediului.
Stabilirea acestui nivel de emisii este determinată de faptul că utilajele ce urmează a fi procurate vor fi exploatate pe termen lung, iar autoritatea contractantă urmărește ca acestea să corespundă unui nivel ridicat de performanță de mediu pe întreaga perioadă de utilizare. Cerința nu este determinată exclusiv de destinația forestieră a utilajelor, ci și de necesitatea reducerii impactului asupra mediului și de orientarea procesului de dotare tehnică spre utilizarea unor echipamente moderne.
În același timp, autoritatea contractantă nu urmărește favorizarea unui anumit producător sau a unei anumite mărci prin impunerea acestei cerințe. Cerința privind nivelul emisiilor constituie un parametru de protecție a mediului și de performanță tehnică, care trebuie îndeplinit de utilajul ofertat.
Referitor la solicitarea de acceptare a unor standarde de emisii echivalente, autoritatea contractantă precizează că nu intenționează să limiteze participarea exclusiv la utilajele care poartă denumirea comercială sau tehnică „Stage V”, în cazul în care operatorul economic demonstrează că standardul sau soluția tehnică propusă asigură un nivel de protecție a mediului echivalent sau superior și este recunoscută și admisibilă potrivit legislației aplicabile.
În acest sens, prin „echivalent” se va înțelege un standard sau o soluție tehnică care, prin documente oficiale și verificabile, demonstrează un nivel de limitare a emisiilor și de protecție a mediului comparabil sau superior celui urmărit prin cerința stabilită în caietul de sarcini.
Operatorul economic va avea obligația de a prezenta documentele tehnice relevante emise de producător, certificatele de conformitate, documentele de omologare sau alte documente recunoscute potrivit legislației aplicabile, prin care să poată fi verificată conformitatea standardului propus cu nivelul de emisii solicitat.
Totodată, acceptarea unui standard echivalent nu va însemna acceptarea automată a oricărui standard internațional prezentat de operatorul economic. Echivalența trebuie demonstrată în mod obiectiv și documentar, inclusiv prin valorile-limită ale emisiilor și cerințele tehnice aplicabile motorului.
Prin urmare, autoritatea contractantă consideră justificată menținerea cerinței privind nivelul ridicat de emisii urmărit, însă, în scopul asigurării unei concurențe efective și al respectării principiilor tratamentului egal și nediscriminării, va permite prezentarea unor standarde sau soluții tehnice echivalente, cu condiția demonstrării documentare a echivalenței sau superiorității acestora și a conformității cu legislația aplicabilă.
În consecință, cerința tehnică va fi interpretată/ajustată corespunzător prin includerea sintagmei „Stage V sau echivalent”, fără diminuarea nivelului de protecție a mediului și fără modificarea cerințelor funcționale și de performanță urmărite de autoritatea contractantă.
Data:
1 iul 2026, 16:02
Subiectul întrebării:
Radio AM/FM si CD Player;
Întrebare:
În caietul de sarcini este prevăzută cerința ca utilajul să fie echipat cu „Radio AM/FM și CD Player”.
Vă rugăm respectuos să precizați necesitatea tehnică a includerii obligației ca utilajul să fie dotat în mod expres cu CD Player, în condițiile în care această tehnologie este depășită și nu mai reprezintă standardul actual al industriei.
În prezent, majoritatea producătorilor echipează utilajele cu sisteme multimedia moderne, care includ conectivitate Bluetooth, USB, AUX, Apple CarPlay, Android Auto sau alte soluții digitale, fără a mai integra unități de redare CD.
Considerăm că menținerea unei cerințe privind existența unui CD Player nu contribuie la îmbunătățirea performanțelor tehnice sau funcționale ale utilajului și poate restrânge nejustificat concurența prin excluderea unor modele de ultimă generație.
În acest context, vă rugăm să modificați specificația tehnică, prin înlocuirea cerinței „Radio AM/FM și CD Player” cu o formulare neutră, precum „Sistem audio/radio cu funcții multimedia sau echivalent”, ori „Radio AM/FM cu conectivitate Bluetooth și/sau USB sau echivalent”, astfel încât să fie permisă participarea tuturor producătorilor care oferă tehnologii moderne și echivalente din punct de vedere funcțional, cu respectarea prevederilor art. 37 din Legea nr. 131/2015 privind achizițiile publice.
Răspuns (25 aug 2026, 11:24):
Autoritatea contractantă a examinat solicitarea de clarificare și consideră justificată observația operatorului economic privind necesitatea actualizării cerinței referitoare la sistemul audio al utilajului.
Cerința inițială privind dotarea utilajului cu „Radio AM/FM și CD Player” a fost inclusă în caietul de sarcini în vederea asigurării unui sistem audio destinat confortului și informării operatorului în timpul exploatării utilajului. Totodată, autoritatea contractantă constată că evoluția tehnologică a sistemelor multimedia pentru utilaje și autovehicule a determinat utilizarea pe scară tot mai largă a unor soluții moderne de conectivitate și redare audio, inclusiv Bluetooth, USB, AUX și alte tehnologii similare.
În aceste condiții, existența obligatorie a unui CD Player nu reprezintă o cerință tehnică determinantă pentru funcționarea, productivitatea, siguranța sau performanța utilajului și nu este justificată impunerea unei anumite tehnologii de redare audio în detrimentul soluțiilor moderne disponibile pe piață.
În scopul asigurării unei concurențe cât mai largi și al evitării unei restrângeri nejustificate a participării operatorilor economici, autoritatea contractantă acceptă solicitarea de modificare a acestei cerințe.
În consecință, cerința „Radio AM/FM și CD Player” va fi reformulată în sensul următor:
„Sistem audio/radio cu funcții multimedia și/sau conectivitate Bluetooth, USB, AUX sau alte soluții tehnice echivalente.”
Prin această modificare, autoritatea contractantă urmărește să asigure un nivel funcțional corespunzător, fără a condiționa participarea de existența unei tehnologii specifice de redare audio.
Totodată, soluțiile tehnice oferite de producători vor fi acceptate în măsura în care acestea asigură funcționalități echivalente sau superioare celor urmărite prin cerința inițială.
Prin urmare, solicitarea se acceptă, iar documentația de atribuire va fi modificată în mod corespunzător.
Data:
1 iul 2026, 16:08
Subiectul întrebării:
Lama
Întrebare:
În ceea ce privește specificațiile tehnice aferente lamei utilajului, respectiv:
capacitate minimum 3,0 m³;
unghiul lamei minimum 22°;
adâncime de săpare minimum 500 mm;
înălțime de ridicare minimum 950 mm;
unghi de înclinare a colțului lamei 260 mm;
greutate minimum 1000 kg;
lățimea cu lama minimum 3200 mm,
vă rugăm respectuos să reexaminați aceste cerințe și să permiteți o abatere tehnică de ±10% față de valorile indicate, acolo unde aceasta nu afectează funcționalitatea și destinația utilajului.
Considerăm că diferențe minore ale parametrilor dimensionali și funcționali, cum ar fi o capacitate a lamei de aproximativ 2,7 m³, o lățime ușor redusă sau alte valori apropiate, nu influențează procesul tehnologic, capacitatea de lucru sau performanțele utilajului, însă permit participarea unui număr mai mare de producători și operatori economici.
Menținerea unor valori fixe și foarte apropiate de caracteristicile unui anumit model de utilaj conduce la restrângerea nejustificată a concurenței, deși pe piață există numeroase utilaje echivalente care îndeplinesc aceeași destinație și asigură performanțe similare.
În acest context, vă rugăm să modificați documentația de atribuire, prin admiterea unei variații tehnice de ±10% pentru parametrii dimensionali și funcționali ai lamei, în măsura în care aceasta nu afectează scopul achiziției și performanțele solicitate. O asemenea modificare va asigura respectarea principiilor concurenței, tratamentului egal și proporționalității prevăzute de art. 37 din Legea nr. 131/2015 privind achizițiile publice și va permite participarea unui număr mai mare de ofertanți, fără a diminua calitatea sau eficiența utilajului achiziționat.
Răspuns (25 aug 2026, 11:27):
Autoritatea contractantă a examinat solicitarea privind acordarea unei abateri tehnice de ±10% pentru parametrii constructivi și funcționali ai lamei și precizează că valorile stabilite în caietul de sarcini au fost determinate în funcție de necesitățile reale de exploatare și de lucrările pentru care urmează a fi utilizat utilajul.
Parametrii lamei nu reprezintă valori stabilite arbitrar, aceștia fiind corelați cu puterea și masa utilajului, capacitatea de tracțiune, stabilitatea în timpul exploatării, productivitatea lucrărilor și condițiile concrete în care utilajul urmează să fie utilizat.
În particular, cerințele privind capacitatea lamei, adâncimea de săpare, înălțimea de ridicare, unghiul lamei, greutatea și lățimea de lucru sunt importante pentru asigurarea capacității utilajului de a executa lucrările prevăzute în condițiile de exploatare specifice. Reducerea acestor parametri nu poate fi considerată în toate cazurile o abatere pur dimensională, întrucât aceasta poate influența direct capacitatea de lucru și productivitatea utilajului.
Spre exemplu, diminuarea capacității lamei de la minimum 3,0 m³ la aproximativ 2,7 m³ reprezintă o reducere de aproximativ 10% a volumului de material care poate fi deplasat într-o singură operațiune. În cazul lucrărilor executate pe suprafețe extinse, o asemenea diminuare poate conduce la creșterea numărului de cicluri de lucru și, implicit, la majorarea timpului necesar executării lucrărilor și a costurilor de exploatare.
În mod similar, reducerea lățimii lamei poate influența suprafața acoperită la fiecare trecere a utilajului, iar diminuarea adâncimii de lucru sau a înălțimii de ridicare poate limita capacitatea utilajului de a executa anumite operațiuni pentru care acesta este destinat.
Prin urmare, nu poate fi acceptată aplicarea automată a unei toleranțe de ±10% tuturor parametrilor, deoarece aceasta ar putea conduce la acceptarea unor utilaje care, deși apropiate numeric de valorile solicitate, nu mai asigură nivelul de performanță și productivitate urmărit de autoritatea contractantă.
Totodată, autoritatea contractantă este conștientă de necesitatea asigurării unei concurențe reale și a evitării unor cerințe excesiv de restrictive. În acest sens, acolo unde natura parametrului și specificul lucrării permit, vor fi analizate individual valorile stabilite în caietul de sarcini, în vederea identificării parametrilor pentru care o variație rezonabilă nu afectează funcționalitatea și rezultatul tehnologic urmărit.
În ceea ce privește parametrii care reprezintă cerințe minime de performanță sau capacitate, valorile stabilite vor fi menținute, întrucât acestea reflectă nivelul minim necesar autorității contractante și nu constituie o limitare arbitrară în favoarea unui anumit producător.
Totodată, autoritatea contractantă precizează că valorile minime nu trebuie interpretate ca identificând un anumit model de utilaj, întrucât mai mulți producători pot oferi utilaje care ating sau depășesc parametrii solicitați. Evaluarea conformității se va realiza prin raportare la ansamblul cerințelor tehnice prevăzute în documentația de atribuire.
În consecință, solicitarea de introducere a unei abateri generale de ±10% pentru toți parametrii lamei nu se acceptă. Totodată, autoritatea contractantă va reexamina individual parametrii tehnici pentru care o anumită flexibilitate poate fi admisă fără diminuarea funcționalității, productivității și destinației utilajului și, după caz, va opera modificările corespunzătoare în documentația de atribuire.
Această abordare urmărește menținerea unui echilibru între necesitatea autorității contractante de a procura un utilaj cu parametrii tehnici corespunzători și obligația de a asigura o concurență reală, tratament egal și proporționalitate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 131/2015 privind achizițiile publice.
Data:
1 iul 2026, 16:10
Subiectul întrebării:
VPAT
Întrebare:
În caietul de sarcini este prevăzută cerința ca utilajul să fie echipat cu lamă VPAT, precum și cu atașamente spate: braț de împingere și VPAT.
În acest context, vă rugăm respectuos să precizați dacă prin noțiunea „VPAT” autoritatea contractantă are în vedere o anumită denumire comercială sau o soluție tehnică specifică unui anumit producător ori urmărește exclusiv funcționalitatea utilajului.
Menționăm că VPAT (Variable Power Angle Tilt) reprezintă o denumire consacrată pentru un anumit tip de lamă, utilizată de unii producători, însă pe piață există numeroși producători care oferă sisteme echivalente de reglare hidraulică a unghiului și înclinării lamei, sub alte denumiri comerciale, dar cu aceleași performanțe și funcționalități.
În lipsa sintagmei „sau echivalent”, această cerință poate conduce la identificarea unui anumit producător și la restrângerea nejustificată a concurenței, contrar prevederilor art. 37 din Legea nr. 131/2015 privind achizițiile publice, potrivit cărora specificațiile tehnice nu trebuie să favorizeze un anumit producător sau un anumit produs.
Prin urmare, vă rugăm să modificați documentația de atribuire, astfel încât cerința să fie formulată în mod neutru, de exemplu:
„Lamă cu reglare hidraulică a unghiului și înclinării (tip VPAT sau echivalent)”
sau
„Lamă care permite reglarea hidraulică a unghiului și înclinării, cu funcționalități echivalente.”
O asemenea modificare va permite participarea unui număr mai mare de producători și operatori economici, fără a afecta performanțele tehnice urmărite de autoritatea contractantă și cu respectarea principiilor concurenței și tratamentului egal.
Răspuns (25 aug 2026, 11:30):
Autoritatea contractantă a examinat solicitarea de clarificare și precizează că utilizarea sintagmei „VPAT” în caietul de sarcini nu a avut drept scop indicarea unui anumit producător, a unei anumite mărci comerciale sau a unui model concret de utilaj.
Prin această cerință, autoritatea contractantă a urmărit asigurarea unei lame cu posibilități de reglare hidraulică a unghiului și înclinării, necesare pentru executarea lucrărilor în condițiile specifice de exploatare forestieră și pentru adaptarea poziției lamei la caracteristicile terenului și la lucrările efectuate.
Autoritatea contractantă admite că sintagma „VPAT” (Variable Power Angle Tilt) poate reprezenta o denumire utilizată în industria producătoare de utilaje pentru un anumit tip de lamă cu reglări hidraulice și că producătorii pot utiliza denumiri comerciale diferite pentru soluții tehnice care asigură funcționalități similare.
În consecință, pentru a evita orice interpretare potrivit căreia cerința ar fi legată de un anumit producător sau de o anumită denumire comercială și pentru a asigura accesul egal al operatorilor economici, autoritatea contractantă acceptă reformularea cerinței.
Astfel, cerința va fi formulată după cum urmează:
„Lamă cu reglare hidraulică a unghiului și înclinării, de tip VPAT sau echivalent, care să asigure funcționalități tehnice și performanțe echivalente sau superioare.”
În acest sens, vor fi acceptate și soluțiile tehnice ale altor producători, indiferent de denumirea comercială utilizată, cu condiția ca acestea să asigure funcționalitățile și nivelul de performanță solicitate în documentația de atribuire.
Prin urmare, cerința nu este destinată identificării sau favorizării unui anumit producător, iar modificarea formulării are drept scop exprimarea cerinței prin prisma funcționalității tehnice urmărite de autoritatea contractantă și asigurarea unei concurențe efective între operatorii economici.
Documentația de atribuire va fi modificată în mod corespunzător.
Data:
1 iul 2026, 16:17
Subiectul întrebării:
Anul producerii: 2027
Întrebare:
În caietul de sarcini este prevăzută cerința „Anul producerii: 2027”, concomitent cu mențiunea că termenul de livrare este de până la 280 de zile calendaristice din momentul semnării contractului.
În acest context, vă rugăm respectuos să clarificați modul de aplicare a acestei cerințe.
Mai exact, vă rugăm să precizați dacă:
contractul urmează a fi încheiat și executat exclusiv în anul 2027, iar termenul de livrare va începe să curgă de la 01.01.2027 sau de la o altă dată stabilită ulterior;
sau contractul va fi semnat în anul 2026, iar termenul de livrare de 280 de zile va începe să curgă de la data semnării contractului.
În cazul celei de-a doua ipoteze, vă rugăm să precizați dacă autoritatea contractantă va accepta utilaje noi, fabricate în anul 2026, livrate în perioada contractuală, având în vedere că, în practică, un contract semnat în anul 2026 poate impune inițierea imediată a procesului de producție și livrare, iar condiția privind anul de fabricație 2027 ar putea face imposibilă executarea contractului sau ar restrânge nejustificat concurența.
În vederea evitării oricăror interpretări și pentru asigurarea tratamentului egal al operatorilor economici, vă rugăm să clarificați expres această cerință și, dacă este cazul, să modificați documentația de atribuire.
Răspuns (25 aug 2026, 11:34):
Autoritatea contractantă a examinat solicitarea de clarificare și precizează că cerința din caietul de sarcini „Anul producerii: 2027” se menține, aceasta reprezentând o cerință minimă obligatorie pentru utilajele care urmează să fie livrate în cadrul procedurii.
Prin urmare, nu vor fi acceptate utilaje fabricate în anul 2026, chiar dacă acestea sunt noi, neexploatate și sunt livrate în perioada de executare a contractului.
Stabilirea anului de producere 2027 este determinată de intenția autorității contractante de a achiziționa utilaje noi, produse în anul în care urmează să fie realizată efectiv achiziția și angajată cheltuiala, evitând procurarea unor utilaje fabricate într-un an anterior celui în care acestea urmează să fie contractate și recepționate.
Totodată, autoritatea contractantă precizează că inițierea și desfășurarea procedurii de achiziție în anul 2026 nu presupune asumarea obligației financiare de achiziție în anul 2026.
Procedura este lansată în anul 2026 în scopul asigurării unui interval de timp suficient pentru parcurgerea tuturor etapelor prevăzute de cadrul normativ aplicabil, inclusiv pentru publicarea și desfășurarea procedurii, examinarea și evaluarea ofertelor, soluționarea eventualelor clarificări și contestații, după caz, desemnarea ofertantului câștigător, adjudecarea contractului și respectarea termenului legal de așteptare.
Angajamentul financiar aferent achiziției urmează să fie asumat în anul 2027, odată cu finalizarea procedurii de achiziție, desemnarea câștigătorului și parcurgerea etapelor legale necesare pentru încheierea contractului, în limitele și condițiile prevăzute de legislația financiar-bugetară aplicabilă.
În acest context, termenul de livrare de până la 280 de zile calendaristice urmează să fie calculat de la momentul prevăzut în contract, respectiv de la data semnării acestuia, iar nu de la data inițierii procedurii de achiziție.
Prin urmare, faptul că procedura este inițiată în anul 2026 nu modifică cerința privind anul de producere 2027 și nu creează posibilitatea livrării unor utilaje fabricate în anul 2026.
Această abordare este adoptată inclusiv pentru a asigura operatorilor economici suficient timp pentru pregătirea ofertelor, planificarea procesului de producere și livrare a utilajelor și organizarea corespunzătoare a executării viitorului contract.
Totodată, menținerea cerinței privind anul de producere 2027 permite autorității contractante să achiziționeze utilaje de producție cât mai recentă, corespunzătoare cerințelor tehnice stabilite și destinate exploatării pe termen lung.
În consecință, cerința „Anul producerii: 2027” se menține, iar utilajele fabricate în anul 2026 nu vor fi acceptate. Procedura este desfășurată în anul 2026 în vederea asigurării timpului necesar parcurgerii tuturor etapelor de achiziție, în timp ce contractarea și asumarea angajamentului financiar urmează să aibă loc în anul 2027, cu respectarea prevederilor legale aplicabile.
Data:
1 iul 2026, 16:20
Subiectul întrebării:
Aer condiționat
Întrebare:
În urma examinării caietului de sarcini am constatat că, deși au fost stabilite numeroase cerințe privind dotările cabinei și confortul operatorului, documentația nu conține nicio cerință referitoare la dotarea utilajului cu sistem de climatizare (aer condiționat).
În acest context, vă rugăm respectuos să precizați care este justificarea tehnică pentru neincluderea acestei cerințe, în condițiile în care utilajele urmează să fie exploatate în condiții climatice variate, iar sistemul de climatizare reprezintă o dotare standard pentru utilajele moderne din această categorie, contribuind la siguranța, confortul și eficiența operatorului.
Totodată, vă rugăm să confirmați expres că utilajele echipate cu sistem de climatizare (aer condiționat) vor fi considerate conforme și nu vor fi depunctate sau respinse pe motiv că această dotare nu este prevăzută expres în caietul de sarcini.
În cazul în care autoritatea contractantă consideră că sistemul de climatizare este necesar, vă rugăm să modificați documentația de atribuire prin introducerea expresă a acestei cerințe, pentru a asigura o evaluare unitară și transparentă a ofertelor.
Răspuns (25 aug 2026, 11:38):
Autoritatea contractantă a examinat solicitarea de clarificare privind oportunitatea includerii unei cerințe exprese referitoare la dotarea cabinei utilajului cu sistem de climatizare/aer condiționat.
Autoritatea contractantă ia act de argumentele prezentate de operatorul economic, inclusiv de cele referitoare la condițiile climatice variate în care urmează să fie exploatate utilajele, precum și la importanța asigurării unor condiții corespunzătoare de lucru pentru operator.
Totodată, menționăm că cerințele tehnice privind dotarea cabinei au fost stabilite în funcție de specificul și destinația utilajelor, condițiile de exploatare și necesitățile operaționale ale autorității contractante.
În acest context, solicitarea privind includerea unei cerințe exprese referitoare la sistemul de climatizare urmează să fie examinată suplimentar de către Grupul de lucru pentru achiziții, inclusiv sub aspectul necesității tehnice, oportunității și impactului asupra cerințelor funcționale ale utilajului și asupra concurenței dintre potențialii ofertanți.
În urma examinării, Grupul de lucru va decide asupra oportunității acceptării solicitării și, după caz, asupra ajustării corespunzătoare a documentației de atribuire.
Poziția finală a autorității contractante cu privire la această solicitare va fi comunicată ulterior, în cadrul procedurii de achiziție, cu respectarea prevederilor legale aplicabile și a principiilor tratamentului egal, transparenței, proporționalității și asigurării unei concurențe efective.
Până la adoptarea unei decizii și comunicarea acesteia în cadrul procedurii, cerințele tehnice prevăzute în documentația de atribuire rămân aplicabile în forma publicată.
Data:
1 iul 2026, 16:24
Subiectul întrebării:
Propunere în cîmpul legal
Întrebare:
În urma examinării documentației de atribuire, apreciem că scopul autorității contractante este achiziționarea unor utilaje moderne, fiabile și performante, destinate exploatării în condiții specifice lucrărilor forestiere.
În acest context, considerăm că obiectivul urmărit poate fi atins prin stabilirea unor cerințe funcționale și de performanță, fără utilizarea unor caracteristici care identifică sau favorizează un anumit producător ori model de utilaj.
În vederea asigurării unei concurențe reale și a participării unui număr cât mai mare de producători consacrați, vă propunem:
eliminarea denumirilor comerciale și a funcționalităților specifice unui anumit producător (AccuGrade, ProductLink, Slope Assist, Stable Blade etc.) și înlocuirea acestora cu descrieri funcționale echivalente;
stabilirea unor intervale tehnice rezonabile sau admiterea unei variații de aproximativ ±10% pentru parametrii dimensionali ai lamei și ai utilajului, în măsura în care aceasta nu afectează performanțele tehnice și destinația bunului;
descrierea funcționalităților urmărite, fără limitarea la o anumită soluție constructivă sau tehnologie proprietară.
Totodată, apreciem că documentația poate fi completată cu cerințe care sporesc performanța și siguranța utilajului, fără a restrânge concurența, cum ar fi:
cabină dotată cu sistem de climatizare (aer condiționat);
sistem de iluminare LED pentru lucrul pe timp de noapte;
cameră video pentru mersul înapoi sau sistem echivalent de asistență la manevrare;
sistem telematic GPS/GSM sau echivalent, pentru monitorizarea poziției, consumului de combustibil și intervalelor de mentenanță;
monitor color multifuncțional pentru afișarea parametrilor de funcționare și diagnosticare;
ventilator reversibil pentru curățarea radiatorului sau soluție tehnică echivalentă;
protecții suplimentare pentru exploatarea forestieră (radiator, faruri, cilindri hidraulici și partea inferioară a utilajului);
sistem automat de diagnosticare și avertizare privind defecțiunile;
priză USB/USB-C pentru alimentarea echipamentelor electronice din cabină.
Considerăm că introducerea unor asemenea cerințe va conduce la achiziționarea unor utilaje moderne și performante, fără a restrânge accesul operatorilor economici și fără a favoriza un anumit producător, fiind respectate principiile concurenței, tratamentului egal, proporționalității și utilizării eficiente a fondurilor publice prevăzute de Legea nr. 131/2015 privind achizițiile publice.
În consecință, vă rugăm respectuos să examinați propunerile expuse și să revizuiți documentația de atribuire în sensul extinderii concurenței și al asigurării accesului egal al tuturor producătorilor care pot furniza utilaje cu performanțe tehnice echivalente.
Răspuns (25 aug 2026, 11:41):
Autoritatea contractantă a examinat propunerile formulate de operatorul economic și ia act de argumentele prezentate cu privire la necesitatea asigurării unei concurențe cât mai largi, precum și la oportunitatea formulării cerințelor tehnice prin raportare la funcționalitățile și performanțele urmărite.
Precizăm că, la elaborarea caietului de sarcini, autoritatea contractantă a urmărit stabilirea unor cerințe tehnice corespunzătoare destinației utilajelor, condițiilor specifice de exploatare în sectorul forestier, nivelului de performanță necesar și necesităților operaționale reale ale beneficiarului.
În ceea ce privește propunerea de eliminare sau reformulare a anumitor denumiri și funcționalități tehnice, inclusiv cele menționate în solicitare, precum și propunerea privind admiterea unor abateri de aproximativ ±10% pentru anumiți parametri, acestea urmează să fie analizate individual de către Grupul de lucru, inclusiv sub aspectul caracterului funcțional al cerințelor, necesității menținerii parametrilor stabiliți și impactului eventualelor modificări asupra performanței și destinației utilajului.
Autoritatea contractantă precizează că simpla existență pe piață a unor utilaje cu parametri diferiți nu constituie, în sine, un motiv suficient pentru diminuarea parametrilor solicitați, întrucât cerințele tehnice au fost stabilite în funcție de necesitățile concrete ale autorității contractante și de lucrările pentru care utilajele urmează să fie utilizate.
În același timp, autoritatea contractantă este interesată să asigure o concurență efectivă și să evite stabilirea unor cerințe care ar putea limita în mod nejustificat participarea operatorilor economici. Din acest motiv, fiecare cerință tehnică invocată în solicitare va fi analizată prin prisma necesității sale obiective și a posibilității de realizare a aceleiași funcționalități prin soluții tehnice echivalente.
Referitor la propunerile privind introducerea unor dotări suplimentare, precum sistem de climatizare, iluminare LED, cameră video pentru mersul înapoi, sistem telematic GPS/GSM, monitor multifuncțional, ventilator reversibil, protecții suplimentare pentru exploatarea forestieră, sistem automat de diagnosticare și avertizare, prize USB/USB-C și alte dotări similare, acestea reprezintă propuneri suplimentare față de cerințele inițial stabilite și urmează, de asemenea, să fie examinate sub aspectul utilității practice, necesității pentru condițiile concrete de exploatare, impactului asupra siguranței și eficienței operatorului, precum și impactului financiar asupra achiziției.
În acest context, Grupul de lucru va analiza dacă introducerea unor asemenea dotări este justificată prin necesitățile reale ale autorității contractante și dacă acestea contribuie în mod proporțional la atingerea scopului achiziției.
Totodată, în cazul în care anumite funcționalități pot fi asigurate prin soluții tehnice diferite, autoritatea contractantă va examina oportunitatea formulării acestora într-o manieră neutră din punct de vedere tehnologic, prin descrierea funcționalității urmărite și, după caz, prin acceptarea unor soluții tehnice echivalente.
În consecință, propunerile formulate de operatorul economic nu sunt respinse la această etapă, însă nici nu pot fi considerate acceptate în mod automat. Acestea urmează să fie examinate de Grupul de lucru pentru achiziții în ansamblu, ținând cont de necesitățile tehnice ale autorității contractante, de specificul lucrărilor forestiere, de principiile concurenței și tratamentului egal, precum și de necesitatea utilizării eficiente și raționale a mijloacelor financiare.
În urma examinării, Grupul de lucru va comunica poziția autorității contractante și, după caz, va opera modificările corespunzătoare în documentația de atribuire.
Până la adoptarea și publicarea unei eventuale modificări, cerințele tehnice prevăzute în documentația de atribuire rămân aplicabile în forma publicată.
Data:
23 iul 2026, 12:59
Subiectul întrebării:
Conform documentației
Întrebare:
Achiziția este pentru implimentarea programului PNERP în planul de dezvoltare a structurii conform Hot. de Guvern. Este finanțat din BEI. Cade sub incidența HG cu referire la scutirea a taxelor vamale (TVA, accize)?
Răspuns (25 aug 2026, 11:44):
Autoritatea contractantă precizează că achiziția respectivă nu este finanțată din surse puse la dispoziție de Banca Europeană de Investiții (BEI).
Prin urmare, simpla legătură a achiziției cu implementarea Programului național de extindere și reabilitare a pădurilor (PNERP) nu determină aplicarea regimului fiscal sau vamal aferent proiectelor finanțate din surse BEI.
Totodată, achiziția nu cade sub incidența Hotărârii Guvernului nr. 246/2010, întrucât nu întrunește condițiile și temeiurile de finanțare prevăzute de actul normativ respectiv pentru acordarea facilităților fiscale și vamale.
În consecință, pentru această procedură nu se aplică scutirea de TVA, accize sau alte taxe vamale în temeiul HG nr. 246/2010, iar importurile și/sau livrările aferente contractului urmează să fie efectuate cu respectarea regimului fiscal și vamal general aplicabil, cu excepția cazului în care un alt temei legal expres ar prevedea aplicarea unor facilități.
Prin urmare, faptul că achiziția este destinată realizării unor obiective aferente PNERP nu este, în sine, suficient pentru aplicarea facilităților prevăzute de HG nr. 246/2010.
Data:
25 aug 2026, 09:45
Subiectul întrebării:
clarificări
Întrebare:
Raspunsuri nu se dau, deja au trecut doua luni de la prima intrebare de clarificare. Se creaza impresia ca toti au uitat de procedura in cauza
Răspuns (25 aug 2026, 10:22):
Cu referire la observația privind termenul de examinare a solicitărilor de clarificare, menționăm că această situație este determinată, în principal, de volumul semnificativ de activitate al grupului de lucru, membrii acestuia fiind implicați concomitent în organizarea și desfășurarea mai multor proceduri de achiziție aflate în diferite etape. În procesul de prioritizare a activităților, grupul de lucru a acordat prioritate procedurilor pentru care termenele de finalizare și desemnare a câștigătorilor sunt mai apropiate.
Totodată, este de menționat că procedura în cauză are un termen estimat de finalizare până la sfârșitul anului curent, astfel încât, la această etapă, există suficient timp pentru examinarea minuțioasă a solicitărilor de clarificare, formularea răspunsurilor și, după caz, ajustarea documentației de atribuire în măsura în care se va constata necesitatea unor asemenea intervenții.
În același timp, în urma examinării solicitărilor recepționate până în prezent, se constată că o parte semnificativă dintre acestea au un caracter general sau vizează aspecte care nu necesită, în mod obiectiv, modificarea ori completarea cerințelor tehnice și a documentației de atribuire. Din acest considerent, grupul de lucru urmează să efectueze o analiză distinctă a fiecărei solicitări, pentru a delimita aspectele care necesită o clarificare tehnică concretă de cele care nu influențează condițiile de participare sau cerințele stabilite pentru obiectul achiziției.
În acest context, faptul că răspunsurile la solicitările de clarificare nu au fost furnizate imediat nu poate fi interpretat drept abandonarea sau neglijarea procedurii. Procedura rămâne în atenția grupului de lucru, iar răspunsurile vor fi formulate în mod centralizat, după examinarea tuturor aspectelor relevante, cu respectarea cerințelor legale și a principiilor de transparență, tratament egal și nediscriminare.
Totodată, instituția conștientizează importanța acordării răspunsurilor într-un termen rezonabil și va întreprinde măsurile necesare pentru accelerarea examinării solicitărilor de clarificare, astfel încât acestea să fie soluționate înainte de etapele procedurale ulterioare și să nu afecteze desfășurarea și finalizarea procedurii de achiziție.
Data:
25 aug 2026, 10:40
Subiectul întrebării:
clarificări
Întrebare:
Legea 131/2015. Articolul 35. Clarificări
(1) Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări privind documentaţia de atribuire. Termenul de solicitare a clarificărilor se calculează de la data publicării anunțului de participare și a documentației de atribuire, constituind:
a) 9 zile – în cazul în care valoarea estimată a contractului de achiziții publice este egală cu sau mai mare decît pragurile prevăzute la art. 2 alin. (3);
b) 6 zile – în cazul în care valoarea estimată a contractului de achiziții publice este mai mică decît pragurile prevăzute la art. 2 alin. (3);
c) 3 zile – în cazul procedurii de cerere a ofertelor de prețuri.
(2) Autoritatea contractantă are obligaţia de a răspunde, în mod clar, complet şi fără ambiguităţi, cît mai repede posibil, la orice clarificare solicitată, într-o perioadă care nu trebuie să depăşească, de regulă, 3 zile lucrătoare de la primirea unei astfel de solicitări din partea operatorului economic, cu excepţia procedurii de cerere a ofertelor de preţuri, caz în care această perioadă nu trebuie să depăşească o zi lucrătoare. utoritatea contractantă are dreptul de a accepta clarificări privind documentația de atribuire după expirarea termenului de solicitare a clarificărilor dacă prezentarea răspunsurilor la aceste solicitări se încadrează în termenele stabilite la alin.(4). În cazul nerespectării perioadei de prezentare a răspunsului la clarificări privind documentația de atribuire, autoritatea contractantă este obligată să prelungească termenul de depunere a ofertelor sau a cererilor de participare pentru operatorii economici, ținînd cont de perioada de întîrziere.
Avem toata intelegerea ca grupul de lucru este ocupat dar Legea este Lege/ In situatia data sunteti obligati sa extindeti termenul de depunere a ofertelor.
Răspuns (25 aug 2026, 11:04):
Autoritatea contractantă a luat act de mentiunea operatorului economic privind prevederile art. 35 din Legea nr. 131/2015 privind achizițiile publice și importanța respectării termenelor stabilite pentru examinarea și soluționarea solicitărilor de clarificare.
Menționăm că autoritatea contractantă recunoaște caracterul obligatoriu al prevederilor legale privind furnizarea unor răspunsuri clare, complete și fără ambiguități la solicitările de clarificare și depune eforturile necesare pentru examinarea acestora în conformitate cu cadrul normativ aplicabil.
Totodată, este important de precizat că, având în vedere volumul și complexitatea solicitărilor recepționate, precum și necesitatea examinării acestora de către membrii grupului de lucru și, după caz, de către specialiștii tehnici responsabili de domeniile vizate, autoritatea contractantă a întreprins deja măsuri pentru asigurarea unui interval suplimentar necesar operatorilor economici în vederea pregătirii ofertelor.
Astfel, termenul pentru solicitarea clarificărilor, stabilit inițial până la data de 31 august, a fost extins, iar termenul de depunere a ofertelor a fost, de asemenea, prelungit cu aproximativ o lună față de termenul inițial stabilit.
Prin această măsură, autoritatea contractantă a urmărit să asigure operatorilor economici un interval suficient pentru examinarea răspunsurilor la clarificări, adaptarea ofertelor, solicitarea informațiilor suplimentare, după caz, și pregătirea documentelor necesare participării la procedură.
Prelungirea termenului de depunere a ofertelor cu aproximativ o lună reprezintă, totodată, o măsură menită să asigure tratamentul egal și accesul efectiv al tuturor operatorilor economici la procedură, astfel încât timpul necesar pentru examinarea documentației și pregătirea ofertelor să nu afecteze concurența.
Referitor la mențiunea privind gradul de ocupare a membrilor grupului de lucru cu alte proceduri de achiziție, precizăm că aceasta a fost prezentată exclusiv pentru a explica contextul administrativ în care se desfășoară examinarea solicitărilor și nu constituie un argument pentru neaplicarea prevederilor legale. Autoritatea contractantă își asumă obligația de a soluționa clarificările în conformitate cu legislația aplicabilă.
Totodată, complexitatea și numărul solicitărilor recepționate impun examinarea atentă a fiecărei întrebări, întrucât o parte dintre acestea vizează aspecte tehnice și funcționale care necesită consultarea specialiștilor și verificarea suplimentară a cerințelor din documentația de atribuire. Scopul acestei examinări este de a evita furnizarea unor răspunsuri formale sau incomplete și de a asigura că informațiile comunicate tuturor operatorilor economici sunt clare, exacte și aplicabile în mod uniform.
Prin urmare, autoritatea contractantă a luat măsurile necesare pentru a compensa perioada suplimentară necesară examinării solicitărilor de clarificare, inclusiv prin extinderea termenului pentru solicitarea clarificărilor și, în mod substanțial, prin prelungirea termenului de depunere a ofertelor cu aproximativ o lună.
În continuare, autoritatea contractantă va asigura publicarea răspunsurilor la solicitările de clarificare și, în cazul în care acestea vor determina modificări sau completări ale documentației de atribuire, va întreprinde măsurile procedurale corespunzătoare, inclusiv, după caz, ajustarea corespunzătoare a termenelor procedurii, astfel încât drepturile și interesele legitime ale tuturor operatorilor economici participanți să fie respectate.
Data:
25 aug 2026, 11:18
Subiectul întrebării:
Scarificator
Întrebare:
Bună ziua. În caietul de sarcini este indicat scarificator cu trei dinți tip paralelogram. Dacă este cu dinți drepți sau paralelogram, sau altă formă - nu schimbă cu nimic procesul tehnologic. Vă rugăm, să indicați doar scarificator cu trei dinți. Mulțumim.
Răspuns (25 aug 2026, 11:47):
Autoritatea contractantă a examinat solicitarea privind eliminarea mențiunii „tip paralelogram” din cerința tehnică referitoare la scarificatorul cu trei dinți.
Precizăm că cerința a fost stabilită pornind de la necesitatea asigurării unui echipament corespunzător condițiilor concrete de exploatare și lucrărilor pentru care urmează să fie utilizat utilajul. Forma constructivă a scarificatorului poate influența modul de transmitere a forței, stabilitatea și comportamentul echipamentului în timpul lucrului, precum și capacitatea acestuia de a executa operațiunile pentru care este destinat.
Din acest motiv, autoritatea contractantă consideră necesară examinarea suplimentară a argumentului potrivit căruia forma constructivă a scarificatorului nu influențează procesul tehnologic și dacă funcționalitatea urmărită poate fi asigurată în mod echivalent și prin alte soluții constructive.
În acest context, solicitarea operatorului economic va fi examinată de Grupul de lucru, inclusiv sub aspectul necesității menținerii cerinței „tip paralelogram”, al posibilității acceptării unor soluții constructive echivalente și al impactului eventualei modificări asupra procesului tehnologic și performanțelor urmărite.
Poziția finală a autorității contractante va fi comunicată ulterior, după examinarea corespunzătoare a solicitării.
Până la adoptarea și publicarea unei eventuale modificări, cerința prevăzută în caietul de sarcini rămâne aplicabilă în forma publicată.
Data:
25 aug 2026, 11:20
Subiectul întrebării:
Modul de achitare
Întrebare:
Bună ziua. Suma estimată este foarte mare. Poate este modalitatea de avansare a unei părți? Nimic nu este indicat despre modalitatea de achitare și termini. Mulțumim.
Răspuns (25 aug 2026, 11:59):
Autoritatea contractantă menționează că aprecierea operatorului economic, formulată în lipsa unor argumente concrete, a unor date de piață verificabile sau a unor calcule care să demonstreze contrariul, nu poate constitui temei pentru punerea la îndoială a modului în care Grupul de lucru și-a exercitat atribuțiile.
Valoarea indicată în documentația de atribuire reprezintă valoarea estimată a achiziției, stabilită de Grupul de lucru în conformitate cu legislația aplicabilă, pe baza necesarului identificat, a cerințelor tehnice și a informațiilor disponibile privind nivelul prețurilor de piață.
Prin urmare, calificarea valorii estimate drept „foarte mare”, fără prezentarea unor elemente obiective care să susțină această afirmație, reprezintă o apreciere subiectivă a operatorului economic și nu o constatare de fapt.
Totodată, este necesar să fie făcută distincția între valoarea estimată a unei achiziții și modalitatea de efectuare a plăților. Valoarea estimată nu reprezintă o plată anticipată și nu presupune acordarea unui avans. Pentru prezenta procedură nu este prevăzută plata în avans, achitarea urmând să fie efectuată în condițiile stabilite în documentația de atribuire și în contract.
Grupul de lucru își menține fundamentarea valorii estimate și precizează că aceasta a fost stabilită în baza prevederilor legale și a informațiilor relevante de piață, iar nu în baza unor aprecieri discreționare.
În acest context, autoritatea contractantă consideră că, în cadrul unei proceduri de achiziție publică, eventualele obiecții privind valoarea estimată urmează să fie susținute prin argumente tehnice și economice concrete și verificabile, și nu prin simple aprecieri generale. O astfel de abordare permite un dialog profesionist și obiectiv între autoritatea contractantă și operatorii economici interesați și evită formularea unor concluzii care nu rezultă din datele efective ale procedurii.
Doar utilizatorii autorizați ai platformei pot să adreseze întrebări în perioada de clarificări.
Document semnat cu succes
OK